Monday, November 9, 2015

SUPORTURI PENTRU PICTURA, PANZA PICTURA, CARTOANE PANZATE, HARTIE

Exista o varietate de suporturi in comert: 
1. Hartia speciala pentru ulei 50x65/70 cm, este o hartie tratata special, cu un aspect de panza; se gaseste la  Galeria Creativ sau online de la 8 la 13 lei; a nu se confunda cu alte genuri de hartie groasa, potrivita pentru culori pe baza de apa. Hartia este potrivita doar pentru studiile de la clasa si pentru exersat, are avantajul pretului mai accesibil, dar tineti cont ca vopseaua se intinde mai greu pe hartie decat pe panza, in plus in functie de calitate si brand, poate avea un grad de absorbtie mai mare al culorilor, deci platiti mai mult pe culori in final.


2. Panza de bumbac grunduita la rola, care se poate taia, ajunge la un pret similar hartiei, avantajele sunt insa evidente; se lucreaza mult mai usor si mai bine pe panza decat pe hartie; daca este prea subtire se mai grunduieste cu un strat, oferind astfel o suprafata si mai buna de pictat cu o aderenta mare a culorilor. Este foarte potrivita pentru studiile de la clasa, dar daca doriti sa o intindeti pe sasiu, in cazul in care nu va pricepeti sa o intindeti singuri, costurile sunt mult mai mari decat daca alegeti de la inceput panze intinse pe sasiu. 

3. Panza de bumbac intinsa pe sasiu este o alegere buna, dar mai scumpa; la noi panza cea mai buna pentru studii la clasa, la un pret avantajos, este Rafaelo; se gaseste la Galeria Creativ sau online pe site-ul lor http://www.rafaeloartist.ro/. La Creativ intrebati de un card de reducere. 

Pictorii profesionisti isi confectioneaza singuri panzele, sau pot comanda panze pe sasiuri mai groase. Eu folosesc panza de in pe sasiuri cu profil de 3 cm de la Rafaelo Artist.

  



4. Cartoanele panzate sunt o alegere ceva mai ieftina decat panzele pe sasiu, dar se picteaza mai greu pe ele, in plus se indoaie in timp si absorb mai multa  culoare, pana la urma platind mai mult pe culori. Daca optati totusi pentru cartoane panzate, ar fi bine sa le dati cu un strat doua de grund. Eu nu le recomand decat pentru cercul culorilor, unde se lucreaza intr-un singur strat.


 

***


Panza poate fi de bumbac, in, amestec, sau iuta, si de asemenea poate fi grunduita, gata pentru a fi pictata, sau negrunduita, ca in imaginea de mai jos. Panza vine in diverse grosimi, de obicei e bine sa folosim o grosime de 340 grame pentru picturi pana intru-un metru, si peste 340 grame pentru picturi mai mari de un metru.


Inul
este mai rezistent si are un renume mai bun printre pictorii profesionisti si colectionarii de arta decat panza de bumbac, se spune ca este mai rezistent in timp si mai putin sensibil la schimbarile de umiditate si temperatura. Eu lucrez doar pe panza de in mai groasa, intinsa pe sasiuri solide de lemn, cu profil de 3 cm.
Bumbacul este cel mai folosit de artisti si studenti deopotriva, este potrivit atat pentru studiu cat si pentru pictura profesionala. 

Iuta este o panza foarte groasa, texturata, desi pare foarte rezistenta, conservatorii o considera nu foarte durabila in timp.
 


Fiecare pictor isi gaseste in timp panza preferata, de exemplu artista Katherine Del Barton foloseste o panza de bumbac in amestec cu sintetic, pentru ca este o panza foarte fina, potrivita pentru stilul sau foarte detaliat. Exista pictori precum Cherry Hood, care picteaza portrete in acuarela pe panze de dimensiuni foarte mari; acuarela se picteaza in mod normal pe hartie, dar artista prefera o panza cu un grad de absorbtie mai mare.




Sasiurile trebuie sa aiba pene in colturi, atunci cand panza devine larga, penele pot fi batute, pentru a intinde panza.



In timp veti invata sa deosebiti sasiurile de calitate de celelalte. Sasiurile de calitate sunt mai solide si grosimea lemnului creste odata cu dimensiunea panzei. Unii pictori profesionisti prefera sa isi intinda singuri panza pe sasiuri. Sasiurile de lemn se pot comanda separat pe internet, intr-o varietate de marimi.



Grundul (gesso/primer) este folosit pentru prepararea panzei care se cumpara negrunduita. Poate fi folosit si pe panza deja grunduita pentru a-i imbunatati aderenta culorilor la suport. La noi se gasesc multe branduri, Maimeri, Sennelier, CFP, Winsor & Newton, etc. Se deosebesc intre ele prin consistenta, timp de uscare, unele din ele au proprietatea de a nu se ingalbeni in timp, sau se pot aplica si pe alte suprafete decat panza. Majoritatea grundurilor sunt albe, dar unele pot fi si transparente sau negre. Atat cele albe cat si cele transparente pot fi amestecate cu o cantitate mica de culoare acrilica pentru a obtine o alta nuanta. Grundul se aplica in doua trei straturi netede, omogene, cu o pensula lata sau un cutit de pictura, se lasa sa se usuce fiecare strat si se trateaza cu glaspapir inainte de stratul ulterior. Grundurile care se aplica pe panza se usuca repede, in jur de 30 de minute in functie de brand, dar se recomanda inceperea picturii dupa cateva ore, unele grunduri au specificat pe ele un timp de uscare de 24 de ore. 

Artistii au o responsabilitate fata de clienti pentru a oferi vopsele care rezista in timp si sasiuri solide cu panza de calitate. Daca sasiurile cedeaza in timp, de obicei pictorul este contactat pentru a-l inlocui; din pacate insa, picturile in ulei devin rigide in timp, si incercarea de a le transfera de pe un sasiu pe altul poate duce la crapaturi in pictura. De aceea investitia in panza si sasiuri de calitate este importanta pentru un pictor profesionist.

CULORILE DE ULEI PROFESIONALE

Culorile profesionale se pot recunoaste dupa preturile diferite pentru serii diferite de pigmenti. Culorile de studiu au acelasi pret pentru toate culorile. Culorile profesionale au o consistenta mult mai placuta si mai cremoasa, pensulele se curata mai usor, doar cu apa si sapun de casa, au o acoperire mai buna, o concentratie mai mare de pigment si culori mai frumoase, mai variate si mai rezistente in timp. 

In comparatie, culorile de studiu au mai putin pigment, deci va fi nevoie de mai multa culoare si chiar mai multe straturi de culoare pentru a obtine acelasi rezultat; pensulele se spala mai greu, si culorile nu sunt la fel de rezistente la lumina, se pot inchide in timp. 
Pare paradoxal ca un student care nu a pictat niciodata in ulei, sa inceapa sa lucreze cu uleiuri pentru artisti profesionisti, si totusi exista motive foarte bune pentru asta. Culorile profesionale sunt facute din pigmenti unici in marea majoritate, deci sunt mai usor de combinat si rezultatele sunt mai bune. Un tub de ulei de studiu contine o multitudine de pigmenti; incepatorii care lucreaza cu uleiuri de studiu, au sanse mari sa transforme combinatiile de culori, intr-un amestec tern. 

Pe tuburile de culori ulei profesionale vor fi indicate seria pigmentului (cu cat mai scump pigmentul sau procesul prin care e obitnut, cu atat seria e mai mare), opacitatea/transparenta, rezistenta la lumina si numele pigmentului. 

Cand cumparati vopsele ulei nu uitati ca aveti nevoie de cate doua nuante in fiecare culoare primara (una calda si una rece):


Paleta minima
Titanium White 
Lemon Yellow
Yellow cald
Red Naphtol sau China sau ce rosu va place in functie de brand
Alizarin Crimson Permanent sau Magenta sau Violet
Purple
Yellow Ochre
Burnt Sienna
Burnt Umber
Transparent Brown Oxide (util la portret)

Ultramarine Blue
Ceruleum Blue sau Manganese Blue sau Space Blue
Prussian Blue (un albastru inchis spre verde)
Sap Green, sau 
Viridian, sau Emerald Green
Turquoise Blue
Ivory Black

In Romania se gaseste o gama larga de uleiuri profesionale, le enumar aici in ordinea crescatoare a preturilor. 

1. Uleiurile produse in Romania de Combinatul Fondului Plastic sunt populare printre pictorii romani, datorita accesibilitatii. 

2. Master Class sunt culori profesionale rusesti, cu o gama de 107 culori. Le recomand la cursuri studentilor mei datorita accesibilitatii ca pret. 

3. 
LeFranc (complexart.ro), a nu se confunda cu varianta pentru studiu care se numeste Lefranc and Bourgeois. Cele profesionale sunt uleiuri extrafine, si varianta de studiu sunt culori de ulei fine. LeFranc au o consistenta cremoasa si culori stralucitoare si sunt destul de accesibile ca pret in seriile mai mici. Le-am descoperit datorita artistei Angela Brennan, care are o frumoasa serie de abstracte, dar folosesc si alte uleiuri pentru o varietate de culori.

4.  Winsor and Newton Artist sunt populare in randul artistilor, au o consistenta mai vascoasa si culori frumoasei. A nu se confunda cu Winton, varianta pentru studiu. Sunt culori profesionale produse in serie, de aici si pretul  ceva mai accesibil.

5. Rembrandt, au o consistenta cremoasa si o gama de 120 de culori intense de o calitate ridicata. 

6. Michael Harding sunt culori de ulei produse manual in Anglia, cu o consistenta cremoasa, cu o gama de culori intense si foarte frumoase, care sunt descrise ca necontinand nimic altceva decat pigment pur si ulei de in. 

7. 
Maimeri Puro sunt uleiuri de calitate superioara, cu o concentratie ridicata de pigment in ulei de mac.

8. Old Holland sunt produse inca din secolul al XVII-lea, si sunt considerate de unii ca fiind printe cele mai bune culori de ulei care se gasesc pe piata. Au o consistenta mai vascoasa. 

In ultimul timp in Romania au aparut multe marci celebre de uleiuri profesionale, care se gasesc in strainatate, cum ar fi Old Holland si Michael Hardings. In general culorile de ulei profesionale sunt bune in orice brand cumparati, alegerea tine de preferintele personale pentru anumite culori, timp de uscare sau consistenta, deci va trebui sa incercati si experimentati sa vedeti ce vi se potriveste. 




Lucrez cu mai multe branduri de culori de ulei profesionale - Michael Harding, LeFranc, Maimeri Puro si Sennelier. Le-am ales pentru consistenta cremoasa, concentratia mare de pigment si faptul ca au o uscare mai lenta, potrivita cu stilul meu de lucru, alla prima.

Culorile de ulei se pot folosi ca atare, sau pot fi diluate cu medii. Exista o diversitate de medii, in functie de tehnica aleasa, cum ar medii de diluare sau medii impasto pentru o pictura groasa texturata, sau medii glazing pentru o pictura indirecta, in straturi fine, transparente. Unul din cele mai populare medii este Liquin Original de la Winsor and Newton. Multi pictori il folosesc pentru tehnica "glazing" sau pentru ca usuca mai repede culorile de ulei, si pot trece mai repede la urmatorul strat. Pentru a crea un mediu mai sigur si curat in atelier, unii pictori nu folosesc pentru diluare decat ulei de in crud (cel fiert se ingalbeneste mai tare), si nu folosesc culori de cadmiu sau cobalt. 

De curand am descoperit un medium care dilueaza la fel de bine ca terebentina dar nu produce vapori toxici in atelier. Maimeri Oilmedium Eco este un diluant ecologic de consistenta apei, cu evaporare lenta cu un  usor miros de alcool. Il gasiti online pe pictorshop.ro, eu il folosesc de ceva timp in combinatie cu un ulei de in crud sau mac.


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...